Expozitii
Civilizatia neo-eneolitica
De la unelte de uz casnic, ca lame de cutit, toporase, pana la varfuri de sageata, folosite la vanat, membrii comunitatilor Boian foloseau ca materie prima o roca dura si foarte taioasa: silexul.

Deasemenea erau utilizate osul si cornul, marturie stand numeroasele daltite, sapaligi, manere etc.

Ceramica se afla acum la loc de frunte intre activitatile cotidiene, fapt sugerat de numeroasele vase descoperite, de diverse dimensiuni, cu decor excizat, lucrat cu multa indemanare.
Odata cu trecerea la o alta epoca-eneoliticul, activitatiele umane se divesifica. Modelarea lutului ramane in continuare o necesitate, cantitatea de vase descoperite in situri fiind mult superioara celei din prima epoca, insa decorul sufera o oarecare decadenta. Cultivarea plantelor, cresterea animalelor si schimburile dintre membrii diverselor asezari cunosc si ele o evolutie pozitiva.
Produsele animale secundare sunt folosite cu tot mai multa eficienta, torsul lanii, obtinerea unor vesminte din piei de animale si tractiunea fiind de acum atestate arheologic. Ca materie prima, pe langa silex, os si corn, arama incepe sa fie prelucrata, mai intai la rece si folosita pentru diverse unelte.
Situl de la Bordusani popina a oferit mai intai specialistilor si apoi publicului larg, posibilitatea de a surprinde aspecte interesante ale vietii grupurilor umane din acea epoca. Locuinte, pescuit, statuete
Viata spirituala ne este sugerata de numeroasele statuete antropomorfe si zoomorfe din lut ars descoperite. Statuetele antropomorfe, feminine atesta credinta intr-o divinitate protectoare, aducatoare de fertilitate pamantului lucrat si de prosperitate asezarii.